Decizia de a nu avea copii nu este, în multe situații, una de moment, nici expresia lipsei de empatie. Cercetările psihologice recente arată că multe persoane aleg conștient acest drum încă de timpuriu și îl păstrează ani la rând, în acord cu propriile valori, obiective și convingeri, chiar dacă acestea nu coincid cu așteptările sociale. În acest context, întrebările repetate despre dacă „se vor răzgândi” sau „cine va avea grijă de ele la bătrânețe” merită privite diferit.
În multe societăți, inclusiv în România, ideea că familia cu copii ar reprezenta singurul traseu valid de viață rămâne puternică. Totuși, datele analizate de psihologi arată că fericirea și împlinirea nu au o singură formă. A nu avea copii nu indică egoism, ci poate reflecta coerență personală și fidelitate față de propriile principii.
Eticheta de egoism este frecvent pusă atât femeilor, cât și bărbaților care afirmă clar că nu își doresc copii. Însă studiile psihologice recente nu susțin această percepție. O trăsătură comună observată la cei care aleg să nu devină părinți este tocmai fidelitatea față de propriile valori. Cu alte cuvinte, ei preferă să nu urmeze presiunea familiei sau a societății doar pentru că „așa se face”. Pentru unii, prioritară este dezvoltarea profesională. Pentru alții, contează mai mult libertatea de a călători, implicarea în voluntariat, grija pentru propria sănătate sau timpul investit în relația de cuplu.
Niciuna dintre aceste alegeri nu anulează capacitatea de a iubi, de a avea grijă de ceilalți sau de a contribui la binele celor din jur. Informațiile disponibile arată că empatia, altruismul și grija față de ceilalți nu depind de existența copiilor. O persoană poate fi atentă, generoasă și implicată fără să fie părinte. Potrivit Lyla, psihologii subliniază exact această idee: o alegere de viață diferită de normă nu trebuie confundată cu o lipsă morală.
Un alt stereotip răspândit este că oamenii fără copii vor ajunge inevitabil mai puțin împliniți. Nici în acest caz cercetările nu confirmă verdictul social. Studiile indică faptul că nivelul de satisfacție față de viață nu depinde exclusiv de statutul de părinte, iar multe persoane care decid conștient să nu aibă copii se declară mulțumite de viața lor. Asta nu înseamnă că a avea copii nu aduce fericire, ci că fericirea nu are aceeași definiție pentru toată lumea.
Presiunea socială există, mai ales atunci când aceleași întrebări revin în familie sau între colegi. În multe cazuri, oboseala apare din acumulare, din presupunerea repetată că alegerea este temporară sau că „o să înțelegi mai târziu”. Studiile arată că multe persoane ajung la concluzia de a nu avea copii încă din adolescență sau la începutul vieții adulte și își mențin opțiunea ani la rând. Acest lucru sugerează o decizie atent analizată. Când valorile personale sunt clare, devine mai ușor să nu transformi fiecare comentariu într-un examen și să nu intri de fiecare dată în defensivă.
Psihologii atrag atenția și asupra unui aspect practic important: dorința sau lipsa dorinței de a avea copii ar trebui discutată între parteneri cât mai devreme. Nu după ani și nu atunci când relația este deja construită pe presupuneri. Diferențele de valori pe acest subiect pot genera conflicte majore mai târziu. Dacă unul dintre parteneri vede în parenting un obiectiv central al vieții, iar celălalt nu își dorește deloc acest drum, problema nu se rezolvă prin amânare, ci se adâncește.
Subiectul influențează și prieteniile sau dinamica de grup. Când renunțăm la ideea că toate femeile trebuie să își dorească același lucru, relațiile devin mai puțin tensionate. O prietenă poate fi foarte fericită ca mamă, iar alta la fel de împăcată fără copii. Nu este o competiție între două modele de viață. Un lucru rămâne clar în toate datele discutate de psihologi: a nu avea copii poate fi o decizie stabilă, atent gândită și perfect compatibilă cu o viață plină de sens și grijă față de ceilalți.
