Publicitate
Publicitate

Gestul neasteptat al unei femei dupa despartire. A angajat un actor sa refaca pozele cu fostul iubit

Diana Markosian

O artistă a refuzat să șteargă pur și simplu amintirile după o despărțire dureroasă. În loc să meargă mai departe, Diana Markosian a angajat un actor pentru a recrea momentele trăite alături de fostul partener, transformând totul într-un proiect artistic șocant. V-ați gândit vreodată unde se duce iubirea când o relație se termină?

Un proiect născut din suferință

Să fim serioase, primul instinct după o ruptură este să fugi cât te țin picioarele de tot ce îți amintește de fostul partener. Iar Diana Markosian, o artistă americană de origine armeană, a făcut exact pe dos. Și-a transformat vulnerabilitatea într-o expoziție tulburătoare, intitulată „Replaced”.

Aceasta este găzduită chiar acum de Gallerie d’Italia din Torino, cu ocazia celei de-a treia ediții a EXPOSED, Torino Photo Festival. Proiectul, care trece granița dintre documentar și storytelling, a fost curatoriat de Brandei Estes și comandat de Intesa SanPaolo. artista a pus în scenă momentele de fericire, furie și tristețe, doar pentru a le putea privi din exterior.

Gemma Atkinson, acuzata de fani dupa plecarea iubitului. Reactia ei a uimit pe toata lumea
RecomandariGemma Atkinson, acuzata de fani dupa plecarea iubitului. Reactia ei a uimit pe toata lumea

Confruntarea directă cu trecutul

Demersul ei este o confruntare, nu o distanțare. „Pentru mine, fotografia nu este despre distanțare, ci despre confruntare. Este o modalitate de a explora lumea mea interioară. Când am luat prima dată un aparat foto în mână la 20 de ani, acel impuls de a explora era deja acolo; ceea ce s-a schimbat este profunzimea sa. A devenit un instrument de procesare. Prin el, mă pot întoarce la momente care odată păreau dincolo de controlul meu, nu pur și simplu pentru a le retrăi, ci pentru a le examina, pentru a le înțelege greutatea și semnificația.”

Găsirea persoanei potrivite pentru acest experiment emoțional nu a fost deloc o sarcină ușoară, relatează Lyla. Artista a lucrat cu un director de casting pentru a găsi pe cineva capabil să o însoțească în această călătorie dureroasă. „Am vrut să simt, cât mai profund posibil, prezența persoanei pe care o pierdusem, în timp ce pășeam înapoi în versiunea mea care l-a iubit. Trebuia să întruchipăm cele două persoane pe care mi le aminteam. Am lucrat cu un director de casting pentru a găsi pe cineva care să poată trece prin această poveste cu mine, cineva care să mă ajute să o retrăiesc.”

Durerea asumată și capcanele memoriei

Să aduci un corp necunoscut într-un spațiu atât de intim sună terifiant la prima vedere.

Adevărul pe care toți părinții trebuie să îl știe. Ce ascund emoțiile neexprimate ale copiilor
RecomandariAdevărul pe care toți părinții trebuie să îl știe. Ce ascund emoțiile neexprimate ale copiilor

Și chiar a fost.

„A fost dureros. Nu am vrut să trec din nou prin asta, să-l pierd din nou. Cea mai grea parte a fost să știu cum se va termina și să aleg să trăiesc asta încă o dată”, mărturisește artista. Numai că tocmai această suferință asumată i-a oferit controlul de care avea nevoie. Când amintirile se estompează, simțim că pierdem o parte din noi. „Acele amintiri se simțeau deja luate de la mine, asta a inspirat proiectul. Ele nu mai existau așa cum fuseseră odată; fuseseră suprascrise. Într-un fel, acea distanță era deja acolo. Acest proces a devenit o modalitate de a le revendica, de a exista în poveste puțin mai mult înainte de a-mi lua rămas bun.”

Vindecarea nu poate fi grăbită

Scriitoarea Alice Notley spunea că scrisul nu este o terapie, iar doliul rămâne. Se pare că fotografia funcționează pe același principiu. „Arta mi-a oferit un limbaj pentru a procesa, pentru a simți. Există o parte din mine care vrea să grăbească acel proces, dar nu funcționează așa. Am simțit-o profund în munca mea anterioară: cât de mult voiam să renunț la poveste, să nu fiu definită de ea, și cum a devenit posibil doar când am fost cu adevărat pregătită.”

Vestea care schimbă totul pentru părinți. Secretul copiilor echilibrați nu stă în performanță
RecomandariVestea care schimbă totul pentru părinți. Secretul copiilor echilibrați nu stă în performanță

Pe parcursul ședințelor foto (un proces complex de reinterpretare), Diana a realizat că memoria ei nu era perfectă și a acceptat asta. „fireste . Și m-am aplecat asupra ei. Într-un anumit sens, lucrarea a devenit un amestec de memorie și interpretare, împletind fragmente din relații diferite.”

Dar rezultatul final vine cu un gust profund dulce-amărui. Întrebată ce a simțit când a văzut imaginile expuse, reacția ei a fost dezarmant de sinceră: „A fost dificil. Aș vrea să fi avut o altă carte de făcut.”