Într-o lume obsedată de competiție și rezultate rapide încă de la grădiniță, o nouă abordare educațională ajunge în România și promite să schimbe radical modul în care ne creștem copiii. Monica Tătar a adus în țară metoda Shichida, un sistem cu rădăcini japoneze care pune relația părinte-copil și echilibrul emoțional mai presus de goana după note.
O poveste personală care schimbă regulile jocului
Să fim serioși, de câte ori nu te-ai uitat în parc la alți copii și te-ai întrebat dacă al tău face destule? Pentru Monica Tătar, această căutare a devenit o misiune. Totul a pornit dintr-o nevoie personală, nu dintr-un plan de afaceri. „Aducerea metodei Shichida în România nu a pornit dintr-o intenţie de business, ci dintr-o motivaţie profund personală. Când băieţelul meu era foarte mic, am căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea lui, iar astfel am descoperit metoda Shichida. Mi-am dorit să o aduc în România pentru el”, povestește ea.
Numai că procesul a fost lung și anevoios. „Până am semnat contractul de master franciză, el depășise deja vârsta optimă pentru care metoda este gândită în forma ei cea mai profundă. A fost un moment emoţionant, dar și unul care mi-a schimbat perspectiva. Am înţeles că această metodă nu este importantă doar pentru copilul meu, ci pentru o întreagă generaţie de copii și pentru părinţii care au nevoie de repere clare în educaţia timpurie.”
Iar în România, contextul este unul al extremelor. „În România, se observă două extreme: fie o educaţie rigidă, centrată excesiv pe performanţă, fie una permisivă, fără structură. Metoda Shichida vine cu un echilibru rar: oferă structură fără presiune și susţine performanţa fără să sacrifice bucuria învăţării. M-a convins mai ales impactul real pe care îl poate avea în primii ani de viaţă, o perioadă esenţială pe care încă o subestimăm. Dincolo de tehnici, Shichida schimbă și felul în care adultul privește copilul: cu mai multă încredere, răbdare și respect.”
Creierul copiilor funcționează altfel
V-ați simțit vreodată presată să vă înscrieți copilul la zeci de cursuri doar pentru că așa fac ceilalți? Abordarea corectă, se pare, nu înseamnă forțare. „Când vorbesc despre „antrenarea întregului creier” în metoda Shichida, nu mă refer la performanţă forţată, ci la stimularea echilibrată a ambelor emisfere cerebrale în perioada în care creierul copilului are cea mai mare plasticitate”, explică Monica Tătar.
Potrivit Revistaioana, primii ani din viața unui copil reprezintă o fereastră unică de oportunitate. „În primii ani de viaţă, copilul trece printr-o etapă unică, numită adesea „perioada de aur”, în care poate absorbi, memora și învăţa intuitiv cu o ușurinţă remarcabilă. Metoda Shichida valorifică această fereastră de dezvoltare prin stimularea emisferei drepte, asociată cu intuiţia, memoria vizuală și creativitatea, fără a neglija partea logică și analitică. Totul se face prin joc, ritm, imagini, emoţie și conexiune, nu prin presiune sau acumulare mecanică de informaţii. Primii ani sunt esenţiali pentru că atunci se construiește fundaţia nu doar cognitivă, ci și emoţională: încrederea în sine, relaţia cu învăţarea și deschiderea către lume. Esenţa metodei nu este să grăbească dezvoltarea, ci să folosească inteligent momentul în care copilul este cel mai pregătit să înveţe natural.”
Presiunea este uriașă.
„Am observat și eu această presiune pe rezultate rapide și cred că aici se pierde esenţa educaţiei. Metoda Shichida schimbă perspectiva: nu ne uităm doar la ce știe copilul acum, ci la cum se dezvoltă pe termen lung. Paradoxal, tocmai această lipsă de presiune duce la rezultate reale și durabile. Pentru mine, asta este diferenţa esenţială: nu construim performanţă pe termen scurt, ci fundamentul unui copil echilibrat, care va ști să înveţe și să se adapteze pe tot parcursul vieţii.”
Dincolo de memorare și calcule
Dar ce înseamnă, pe bune, această metodă? Nu e doar un set de tehnici, ci o viziune completă. „Cred, înainte de toate, în potenţialul fiecărui copil și în ideea că rolul adultului nu este să forţeze, ci să susţină și să dezvolte natural ceea ce există deja. La fel de importantă este relaţia adult-copil: fără conexiune emoţională, încredere și siguranţă, orice educaţie rămâne superficială. Ceea ce diferenţiază cu adevărat Shichida este intenţia: nu urmărim doar informaţie sau rezultate rapide, ci formarea unui copil echilibrat, curios și capabil să înveţe firesc, pe termen lung.”
Impactul nu se vede doar în abilitățile vizibile. „Dincolo de memorie și concentrare, care se dezvoltă clar, cel mai valoros mi se pare felul în care copilul ajunge să se raporteze la învăţare: cu ușurinţă, curiozitate și încredere, nu cu teamă sau blocaje. Diferenţa reală faţă de alte metode stă, pentru mine, în profunzime și în intenţie. Nu contează doar ce achiziţii are copilul, ci cum învaţă, câtă încredere are în sine și ce devine în acest proces.”
Ce se întâmplă acasă, în viața reală
Succesul metodei nu depinde doar de orele de curs, ci de implicarea părinților acasă. „Rolul părinţilor în metoda Shichida este esenţial. Progresul copilului nu vine doar din ceea ce se întâmplă în cadrul programului, ci mai ales din ceea ce se continuă acasă, în relaţia de zi cu zi. De aceea, văd această metodă și ca pe un proces de educare a adultului, nu doar a copilului”, subliniază Monica Tătar.
Și transformările nu sunt doar la nivel cognitiv. „Se dezvoltă vizibil memoria, ușurinţa în învăţarea limbilor străine, capacitatea de vizualizare, dar și abilităţile numerice, lingvistice și, treptat, gândirea analitică. Cele mai valoroase schimbări sunt cele interioare: mai multă încredere în sine, atenţie mai stabilă, răbdare firească și o relaţie sănătoasă cu învăţarea, fără presiune sau teamă. Nu este doar despre copii care știu mai mult, ci copii care învaţă mai ușor, se adaptează mai bine și sunt mai siguri pe ei.”
Mesajul care te va pune pe gânduri
Schimbarea mentalității este, poate, cel mai greu pas pentru un părinte. „Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acesta ar fi: viitorul educaţiei nu ţine de cât de repede învaţă un copil să citească sau să calculeze, ci de felul în care învaţă să gândească, să simtă și să aibă încredere în sine”, este concluzia Monicăi Tătar.
Ea adaugă că miza reală este alta. „Părinţilor le-aș spune să iasă din logica grabei și a comparaţiei și să privească mai mult la echilibrul, curiozitatea și bucuria copilului de a descoperi. Pentru că miza reală nu este doar ce știe acum, ci ce fel de adult va deveni.”
Până la urmă, sistemul public de învățământ din România pune note pe cunoștințe teoretice abia din clasa întâi, timp în care abilitățile emoționale ale celor mici rămân strict în responsabilitatea familiei.
