Veziculele extracelulare au fost utilizate până acum în principal ca biomarkeri de diagnostic, detectabili în probe de sânge și utili pentru depistarea timpurie a bolilor. Un studiu coordonat de Banca de Sânge și Țesuturi arată că aceleași nanoparticule produse de corpul uman sunt evaluate și ca bază pentru noi medicamente, cu posibile aplicații în medicina regenerativă și imunologie.
Studiul a fost publicat în Spania, în Journal of Extracellular Vesicles, și indică potențialul tehnologiei de rezonanță magnetică nucleară, NMR, pentru monitorizarea, optimizarea și scalarea producției de vezicule extracelulare. Aceste terapii nu fac parte încă din practica clinică de rutină. Trecerea de la laborator la utilizarea medicală depinde de controlul strict al producției și de demonstrarea siguranței.
Pacienții care ar putea beneficia sunt cei cu boli în care regenerarea tisulară are un rol direct, inclusiv cancer, afecțiuni cardiovasculare, cum este infarctul miocardic, și boli autoimune. Datele arată posibilitatea unei administrări mai precise a moleculelor active, a unor intervenții mai puțin invazive și a unui risc redus de respingere față de terapiile bazate pe celule. Multe dintre aceste tratamente sunt încă în dezvoltare și trebuie să lămurească siguranța, calea corectă de administrare, doza și eficacitatea reală.
Cercetătorii folosesc NMR pentru a urmări starea biochimică a culturii celulare în bioreactoare. Metoda permite stabilirea exactă a condițiilor în care sunt produse veziculele extracelulare și ajută la respectarea cerințelor Bunelor Practici de Fabricație, GMP. Potrivit Jurnalulnational, proiectul este coordonat de Banca de Sânge și Țesuturi, în colaborare cu Institutul de Cercetare Germans Trias i Pujol și compania de tehnologie Biosfer Teslab din Reus. Parteneriatul urmărește dezvoltarea unor terapii care necesită biologie avansată și procese industriale reproductibile.
Veziculele extracelulare analizate provin din celule stem mezenchimale, care se pot diferenția în os, cartilaj sau mușchi. Din acest motiv, ele sunt considerate o sursă relevantă pentru repararea țesuturilor afectate. Dr. Joaquim Vives, din Departamentul de Cercetare BST, explică mecanismul și afirmă: „Aceste nanoparticule ar putea reprezenta o revoluție autentică în medicină. Ar putea deveni un fel de dronă microscopică capabilă să livreze medicamente și molecule regenerative direct celulelor care au nevoie de ele, făcând tratamentele mai precise și mai puțin agresive.”
Terapiile nu sunt disponibile imediat pentru sistemele medicale. Dacă vor depăși etapele de validare, spitalele vor trebui să le producă în condiții GMP, să le integreze în circuitele clinice și să susțină costurile tratamentelor. Costurile și un termen de intrare în practică nu sunt precizate deocamdată. Un avantaj urmărit este reducerea riscului imunologic, important în tratamentele care încearcă să repare un țesut afectat fără introducerea unor celule întregi.
Dr. Joaquim Vives oferă și un exemplu legat de țesutul cardiac deteriorat: „Prin injectarea acestor nanoparticule în țesutul cardiac deteriorat, celulele sănătoase pot semnala și declanșa revascularizarea și regenerarea țesutului afectat, cu un risc mult mai mic de respingere deoarece nu sunt terapii bazate pe celule.” Beneficiile menționate țin de potențialul terapeutic, nu de o practică medicală standardizată în spitale.
Studiul veziculelor extracelulare face parte din domeniul terapiilor avansate. Dacă anterior accentul a fost pus pe terapii celulare și genetice, interesul se mută acum spre structurile subcelulare, care transportă informații biologice și pot trimite semnale exact acolo unde este nevoie. Cercetarea continuă cu etapa de monitorizare și optimizare a producției, pentru demonstrarea siguranței și eficacității clinice.
