Un nou document științific al Colegiului American de Cardiologie (American College of Cardiology) propune o schimbare fundamentală în îngrijirea persoanelor în vârstă cu afecțiuni cardiovasculare. Mesajul central este că tratamentul nu trebuie să se limiteze la inimă, ci să vizeze păstrarea lucidității mentale, a mobilității și a independenței pacientului.
Declarația publicată în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie cere o abordare centrată pe funcționalitatea persoanei, nu doar pe boală. „Această declarație reconfigurează îngrijirea cardiovasculară pentru adulții în vârstă dincolo de un model tradițional centrat pe boală, către o abordare mai informată de îmbătrânire, centrată pe funcție. Pentru mulți adulți în vârstă, cele mai importante rezultate nu sunt prevenirea evenimentelor cardiovasculare, ci menținerea sănătății cognitive, a funcției fizice și a independenței”, afirmă dr. Karen P. Alexander, președinta comitetului de redactare a documentului și profesor de medicină la Duke University School of Medicine.
Nevoia acestei noi perspective este susținută de date concrete. O treime dintre pacienții care ajung în cabinetele de cardiologie prezintă un anumit grad de afectare cognitivă. Fragilitatea, o stare de vulnerabilitate crescută, afectează aproximativ jumătate dintre persoanele în vârstă care locuiesc acasă și două treimi dintre cele care sunt supuse unei intervenții coronariene percutanate. Prin urmare, un plan de tratament care ignoră aceste aspecte riscă să nu atingă obiectivul esențial: menținerea autonomiei pacientului.
Documentul, intitulat „Cognitive Impairment and Frailty in Older Adults With Cardiovascular Disease: A 2026 ACC Scientific Statement”, analizează legăturile dintre boala cardiovasculară, afectarea cognitivă și fragilitate. Aceste trei condiții au în comun factori de risc și mecanisme biologice, cum ar fi disfuncția vasculară, inflamația cronică și rezervele fiziologice scăzute odată cu înaintarea în vârstă. Revista Ioana Coexistența lor poate influența negativ toleranța la tratament, respectarea schemei de medicație, recuperarea după intervenții și, în final, capacitatea de a rămâne independent.
Pentru familiile care îngrijesc un părinte sau un bunic cu o boală de inimă, acest lucru înseamnă că simptome precum uitarea, dificultatea de a urma tratamentul, oboseala accentuată sau pierderea forței fizice trebuie discutate cu medicul cardiolog. Acestea nu sunt probleme izolate, ci fac parte din același tablou clinic și pot influența direct eficacitatea terapiei cardiovasculare. Dialogul despre tratament se extinde astfel pentru a include modul în care persoana își păstrează memoria, mersul și rutina zilnică.
Autorii declarației subliniază și necesitatea ca cercetarea cardiovasculară să includă mai mulți pacienți vârstnici. Ei solicită studii viitoare care să măsoare rezultate importante pentru calitatea vieții pacienților: independența, mobilitatea, funcția cognitivă și povara asupra îngrijitorilor, pe lângă evenimentele medicale clasice.
