O persoană poate părea organizată, implicată și capabilă să țină totul sub control, dar în interior să se confrunte cu o stare tot mai apăsătoare. Așa se poate manifesta depresia înalt funcțională, o formă greu de observat tocmai pentru că, la exterior, omul continuă să funcționeze și să răspundă așteptărilor celor din jur.
Un semnal care poate trece ușor neobservat este comportamentul cronic de „people-pleasing”, adică dorința de a-i mulțumi pe ceilalți chiar și cu prețul propriei stări. Atunci când acest tipar devine reflex zilnic, nu mai ține doar de amabilitate sau empatie. El poate ascunde lipsa de speranță, iritabilitatea și senzația de gol interior, trăiri pe care multe femei le împing în plan secund pentru a putea merge înainte.
Diferența dintre un comportament cald și sănătos și unul care consumă este importantă. Empatia și amabilitatea nu ar trebui să lase constant fără energie. Când grija pentru ceilalți te face să îți ignori nevoile, să treci peste oboseală sau să îți ascunzi disconfortul emoțional, semnalul devine serios. Dr. Judith Joseph, psihiatru care studiază depresia înalt funcțională, avertizează că persoanele afectate pot părea doar foarte ocupate sau foarte preocupate să-i mulțumească pe ceilalți. „Comportamentul cronic de ‘people-pleasing’ poate crește riscul de depresie înalt funcțională, o denumire informală pentru depresia la persoanele care par, la exterior, organizate și de succes, dar manifestă simptome precum lipsa de speranță, iritabilitate și senzație de gol interior.”
Cu alte cuvinte, nu este suficient să te uiți la cât de bine funcționezi. Poți să îți faci treaba, să ai grijă de casă, să răspunzi tuturor mesajelor și să fii omul pe care se bazează toată lumea, dar să te simți din ce în ce mai departe de tine. Potrivit datelor citate de Revistaioana, semnele care apar clar sunt lipsa de speranță, iritabilitatea, senzația de gol interior și tendința de a părea permanent disponibilă pentru ceilalți.
Aceste stări nu sunt întotdeauna evidente. Uneori se simt ca o neliniște difuză, alteori ca o iritare greu de explicat sau ca impresia că, deși bifezi tot ce „trebuie”, nimic nu te mai hrănește emoțional. În astfel de momente, întrebarea utilă nu este „de ce nu fac mai mult?”, ci „cum mă simt eu, de fapt, în ritmul acesta?”.
Dacă te regăsești în acest tipar, un prim pas este să observi când spui „da” din dorință sinceră și când o faci din teamă de a nu supăra, de a nu dezamăgi sau de a nu părea egoistă. Dacă după astfel de situații rămâi cu resentiment, oboseală sau gol interior, limita a fost deja depășită. Poți începe cu o limită mică, nu cu o schimbare radicală: o pauză înainte de a răspunde unei cereri, o formulare simplă spusă calm sau refuzul de a prelua o responsabilitate în plus într-o perioadă în care te simți deja suprasolicitată.
Dacă stările de gol, lipsa de speranță sau iritabilitatea persistă, sprijinul profesional nu ar trebui amânat. Ideea centrală nu este să „reziști mai bine”, ci să nu rămâi singură într-un tipar care, netratat, poate duce la simptome fizice și la comportamente de autosabotare nesănătoase. Faptul că încă funcționezi nu înseamnă că îți este bine, iar recunoașterea timpurie poate ajuta la prevenirea complicațiilor și la recâștigarea echilibrului.
