Sănătatea mintală a adolescenților nu mai ține doar de cabinet sau de școală. Ea se vede și acasă, în felul în care copilul învață, doarme, mănâncă și își păstrează locul într-un grup. Impactul este și economic: OECD estimează că afecțiunile psihice reduc anual PIB-ul Uniunii Europene cu aproximativ 1,7%.
Un studiu publicat în JAMA Psychiatry, care a inclus peste 600.000 de adolescenți finlandezi, arată o concluzie importantă pentru părinți: riscul de a dezvolta tulburări psihice crește atunci când un prieten apropiat se confruntă cu astfel de probleme. Legătura a fost cel mai clar observată la elevii de liceu. Totodată, materialul publicat de Lyla arată că riscul a fost mai mare la adolescenții ai căror prieteni aveau o predispoziție genetică pentru astfel de afecțiuni.
Pentru părinți, acest lucru nu înseamnă că fiecare prietenie nouă trebuie privită cu teamă. Mai degrabă, este un motiv să observe mai atent cum funcționează grupul de prieteni, cum se vorbește despre tristețe, anxietate sau lipsă de speranță și ce efect rămâne după astfel de discuții. Contează dacă adolescentul se simte mai bine după conversații sau dacă rămâne blocat în ele.
Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, explică faptul că adolescența este una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării psihologice. Este perioada în care tinerii își construiesc identitatea, își definesc valorile și caută să își găsească locul într-un grup. Dacă în copilărie părinții sunt principala sursă de siguranță și validare, în adolescență această nevoie este împărțită tot mai mult cu prietenii. De aceea, influența grupului devine atât de mare și este firească din perspectiva dezvoltării.
În acest context, interdicțiile de tipul „Nu te mai vezi cu fata aceea” sau „Grupul ăsta îți face rău” nu sunt soluția, spune specialista. Când părinții încearcă să controleze cu cine se vede adolescentul, există riscul ca acesta să devină mai secretos și să vorbească mai puțin cu familia. În plus, interdicția poate face prietenia și mai atrăgătoare, transformând-o într-un simbol al independenței.
Laura Găvan atrage atenția și asupra unui detaliu important: nu întotdeauna grupul este cel care produce problema. Adolescenții care trec prin dificultăți asemănătoare tind să se apropie între ei. Un tânăr anxios se poate simți mai bine înțeles de cineva care trăiește aceleași emoții, iar un adolescent deprimat poate căuta persoane cu experiențe similare.
Există însă o diferență între o discuție care ajută și una care prelungește starea de rău. Specialista descrie un fenomen frecvent: adolescenții vorbesc mult despre probleme, nedreptăți sau experiențe negative, fără să ajungă la soluții. Acest tip de schimb poate crea apropiere, dar poate și menține sau amplifica tristețea și anxietatea, pentru că atenția rămâne concentrată aproape exclusiv pe dificultăți.
Semnul practic este ceea ce se vede după conversație. Dacă adolescentul pare mai reglat și mai puțin apăsat, discuția probabil i-a fost de folos. Dacă, după astfel de schimburi repetate, începe să se izoleze, devine mai iritabil sau pare că vede totul doar în negru, acel tip de „sprijin” nu mai este suficient.
Potrivit Adevarul, OECD avertizează că deteriorarea stării de bine a noilor generații a început cu mult înainte de pandemie, iar un număr record de adolescenți raportează anxietate și depresie. Efectele se văd și în dificultăți școlare, integrare slabă pe piața muncii și o dependență mai mare de ajutoarele sociale. În același timp, depresia, anxietatea și tulburările asociate consumului de alcool generează costuri medicale de aproximativ 76 de miliarde de euro anual, adică 6% din bugetele de sănătate ale UE.
Acasă, Laura Găvan recomandă ca părinții să cunoască prietenii copilului, să arate interes real pentru relațiile lui și să creeze un climat în care adolescentul să poată vorbi deschis. Întrebările fără critică și disponibilitatea de a asculta sunt mai utile decât judecățile sau avertismentele repetate. Cel mai important factor de protecție rămâne relația dintre adolescent și familie.
Nu orice zi proastă ascunde o problemă serioasă. Totuși, dacă timp de câteva săptămâni apar retragerea din activitățile care înainte făceau plăcere, izolarea socială, modificări importante ale somnului sau alimentației, scăderea performanțelor școlare, iritabilitatea accentuată, lipsa speranței sau autocritica excesivă, aceste semne nu ar trebui puse automat pe seama vârstei.
