Boala cronică de rinichi poate avansa mult timp fără semne clare, iar acest lucru îi expune mai ales pe cei care au diabet, hipertensiune sau cazuri de boală renală în familie. Pacienții pot pierde până la 80% din funcția rinichilor înainte să apară primele simptome, ceea ce înseamnă că starea de bine nu exclude existența problemei.
Peste 800 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu boală cronică de rinichi, conform Organizației Mondiale a Sănătății și Societății Internaționale de Nefrologie. Principalele cauze sunt diabetul și hipertensiunea arterială.
Explicația pentru această evoluție tăcută ține de felul în care funcționează rinichii. Dr. Srivatsa A, medic nefrolog și specialist în transplant renal la Apollo Hospitals din Bengaluru, explică: „Rinichii au o rezervă funcțională extraordinară. Unitățile de filtrare sănătoase lucrează suplimentar pentru a compensa funcția celor afectate. Din cauza acestui mecanism de compensare, pacienții pot pierde până la 80% din funcția rinichilor înainte să apară primul semn vizibil al bolii.”
Din acest motiv, persoanele din categoriile de risc nu ar trebui să aștepte apariția simptomelor. Depistarea precoce se face prin două investigații simple: un test de sânge pentru calcularea ratei de filtrare glomerulară estimate (eGFR) și un test de urină care măsoară cantitatea de albumină.
Când simptomele încep să apară, boala este deja în stadii avansate. Printre manifestările care pot apărea se numără oboseala persistentă, greața, pierderea poftei de mâncare, mâncărimile intense, umflarea gleznelor, a picioarelor și a mâinilor, precum și dificultățile de respirație cauzate de anemie. În explicațiile oferite pentru Revista Ioana, Dr. Srivatsa A a precizat: „Atunci când simptomele apar în stadiile avansate, ele reflectă o afectare importantă a organismului. Pe măsură ce produșii reziduali se acumulează în sânge, pacienții pot prezenta oboseală persistentă, greață, pierderea poftei de mâncare și mâncărimi intense. Umflarea gleznelor, picioarelor și mâinilor apare deoarece rinichii nu mai pot regla eficient echilibrul lichidelor.”
Hipertensiunea afectează direct vasele fine de sânge care hrănesc rinichii. În timp, acestea se îngustează și se îngroașă, iar țesutul sănătos este înlocuit treptat cu țesut cicatricial. Dr. Srivatsa A descrie astfel mecanismul: „Hipertensiunea cronică îngustează și îngroașă vasele fine de sânge care alimentează rinichii. Astfel, scade aportul de oxigen și nutrienți, iar țesutul sănătos este înlocuit treptat cu țesut cicatricial.”
Atunci când boala este descoperită la timp, tratamentul poate încetini evoluția ei. Printre opțiunile menționate se află inhibitorii SGLT2, medicamente dezvoltate inițial pentru diabet, care reduc presiunea asupra rinichilor și ajută la păstrarea funcției lor de filtrare. La pacienții potriviți, agoniștii receptorilor GLP-1 și antagoniștii nesteroidieni ai receptorilor mineralocorticoizi reduc inflamația și încetinesc apariția cicatricilor.
Există și cazuri în care boala continuă să avanseze. Pentru pacienții care au nevoie de hemodializă, fistula arteriovenoasă este esențială. Dr. Avik Bhattacharyya, medic radiolog intervenționist la CK Birla Hospitals, o numește „o linie de viață”. Un puls slab, umflarea sau durerea în zona fistulei impun consult medical urgent, deoarece un blocaj poate duce la pierderea accesului vascular.
Pentru persoanele cu diabet sau hipertensiune, două analize simple, una de sânge și una de urină, pot face diferența între o boală depistată devreme și o evoluție care ajunge la dializă sau transplant.
