Felul în care îți percepi corpul nu este dat doar de ceea ce vezi în oglindă. Cristina Nica, psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și familie, formator și consilier pentru dezvoltare personală, explică faptul că imaginea corporală este strâns legată de identitatea personală. Ea se formează din experiențe mai vechi, în special din copilărie și adolescență, iar la maturitate poate deveni o voce interioară care comentează permanent felul în care arăți.
Astfel, atunci când în minte apar automat etichete precum „prea slabă”, „prea grasă”, „nu ești feminină” sau „nu ești suficient de atrăgătoare”, de multe ori nu corpul este cel care vorbește, ci modul în care ai învățat să îl privești. Partea importantă este că, dacă imaginea corporală a fost învățată, ea poate fi și schimbată, nu prin perfecțiune, ci printr-o raportare mai blândă la propria persoană.
Pentru multe femei, această relație cu propriul corp ajunge să se reducă la controlul greutății, al alimentației sau al aspectului fizic. În aceste condiții, corpul este tratat ca un proiect care nu se termină niciodată, ceea ce poate aduce presiune, anxietate și oboseală emoțională. În schimb, atunci când este privit ca un spațiu de locuit, nu ca o problemă de rezolvat, pot apărea mai mult calm, mai puțină rușine și o percepție de sine mai sănătoasă.
În copilărie, identitatea este foarte permeabilă, iar mesajele despre corp sunt absorbite fără filtru. Observațiile repetate despre greutate, feminitate, atractivitate sau cât de „sportiv” este un copil nu rămân simple remarci, ci se lipesc de identitate. În adolescență, aceste lentile devin și mai puternice sub presiunea comparațiilor sociale și a standardelor estetice. Potrivit Lyla, Cristina Nica spune că, la maturitate, această legătură dintre corp și identitate se transformă într-o voce interioară care interpretează emoțional fiecare detaliu. „Imaginea corporală nu este niciodată doar despre corp; este despre felul în care ne-am învățat să ne privim, despre câtă libertate ne permitem, despre câtă blândețe ne oferim, despre cât de mult ne-am lăsat modelați de privirile altora.”
Specialista explică și de ce, pentru multe adulte, controlul greutății, al mâncării sau al aspectului fizic pare uneori singura soluție liniștitoare. Pentru mulți oameni, acesta devine o strategie de a recâștiga controlul într-o viață percepută ca imprevizibilă. Când restul pare haotic, corpul devine locul în care încerci să faci ordine. Numai că el nu este doar un obiect de modelat, ci și spațiul în care se văd oboseala, stresul, anxietatea, traumele, pierderile, schimbările hormonale și trecerea timpului. „Corpul nu poate fi mințit. El spune adevărul chiar și atunci când noi încercăm să-l ascundem.”
Un pas practic propus este ca orice schimbare corporală să nu mai fie tradusă imediat ca un eșec, ci citită ca informație. Oboseala poate fi doar oboseală, iar tensiunea poate fi pur și simplu tensiune. Nu tot ce observi la tine cere corectare. Ideea centrală este că o relație sănătoasă cu corpul nu începe prin schimbarea aspectului fizic, ci prin schimbarea privirii. Asta înseamnă să înlocuiești critica prin curiozitate, rușinea prin blândețe și comparația prin prezență.
Pentru părinți, mesajele aparent mici contează enorm. În copilărie, etichetele despre corp pot deveni felul în care copilul se va vedea ani la rând. De aceea, este important să fie evitate formulările critice de tipul „ești prea ” și să nu fie transformat corpul într-un criteriu al valorii personale. „O relație sănătoasă cu corpul nu înseamnă să-l iubim necondiționat, ci să-l respectăm. Să-l ascultăm. Să-l locuim. Să-l tratăm ca pe o parte din identitatea noastră, nu ca pe o problemă de rezolvat. Înseamnă să ne permitem să fim oameni, nu idealuri estetice.”
