Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, sunt legate de o nouă îngrijorare semnalată de unii specialiști: „agonorexie”. Termenul este folosit pentru situațiile în care slăbitul și controlul alimentar ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. În acest context, problema nu ține doar de cântar, ci și de posibilitatea ca o relație deja fragilă cu mâncarea și cu propriul corp să se agraveze sau chiar să înceapă astfel.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este unul marginal: aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. În România, efectele se văd și în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Unele reacții adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot face persoana să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cine are deja anumite vulnerabilități, de aici se poate ajunge la reguli stricte, vinovăție și obsesie. Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”
În viața de zi cu zi, schimbarea se poate vedea prin numărarea fixă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după masă. Potrivit Lyla, specialiștii care tratează tulburări de alimentație observă deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente mai vechi sau a declanșat altele noi. Brad Smith, director medical al The Emily Program, spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a văzut și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Luminița Tăbăran arată și cum poate fi recunoscut momentul în care slăbitul devine obsesie: „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar” Ea mai spune că pot apărea iritabilitate și anxietate atunci când persoana nu poate mânca „după plan” sau când greutatea nu scade cum spera. Pot apărea și retragerea socială, rușinea legată de corp și lipsa interesului pentru alte activități.
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, atrage atenția că greața duce la un consum mai redus de alimente, iar uneori persoana elimină și ce a mâncat din cauza stării de rău, comportamente care pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte dintr-o abordare mai largă, cu alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, recomandarea vine cu o rezervă clară: datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate, potrivit ghidului publicat la sfârșitul anului trecut. Luminița Tăbăran spune că, înainte de o dietă de slăbit, merită rezolvate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, semnalul este să fie cerut sprijin de la medic și psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație. Recomandarea ei este una practică: pași mici, siguri, blândețe și consecvență.
